Betoanele pun stăpânire pe orașele României

Nu cred că mai miră pe cineva că în aproape toate orașele țării suntem sufocați de betoane. Orice primar preferă locuri de parcare în detrimentul unei bucăți de spațiu verde.

Un articol bun scris de Cristina Radu de la Libertatea, care dezbate în detaliu situația spațiului verde din fiecare sector al Bucureștiului poate fi citit aici.

Poate ați crezut că doar Bucureștiul sau orașele mari sunt împânzite de betoane la tot pasul, dar stați să vedeți ce se întâmplă în orașul meu natal, mai exact în Arad.

Pentru că în oraș nu sunt suficient de multe parcuri/locuri de joacă, dar există cerere din partea locuitorilor, cu ceva timp în urmă, primăria a decis să facă ceva în sensul acesta.

Cum terenurile din jurul blocurilor sunt fie private fie deja ocupate de mașini parcate, s-au găsit pe ici pe colo locuri unde s-ar putea amenaja un micro-parc/loc de joacă, să fie aproape de zonele dens locuite dar să fie totuși parc amenajat.

Rezultatul e acesta, un fel de părculețe mici, dar mai multe, pe lângă blocuri, acolo unde a fost cerere din partea locuitorilor zonei respective.

Ce este șocant, e că aceste parcuri sunt asfaltate sau chiar betonate. Un lucru ciudat pentru că asta ne îndepărtează mult de idea de parc/loc de joacă. Îi putem spune loc de joacă dar tot e aiurea să vezi betoanele alea într-un loc de joacă pentru copii.

Mă gândesc aici și la capitolul siguranță, una e sa cadă un copil pe beton, alta e să cadă pe iarbă. Sper că aceste locuri de joacă nu vor rămâne așa. Îmi aduc aminte că am vazut pe undeva un astfel de loc de joacă dotat cu un fel de covor din ceva material moale, cred că ar fi o soluție decentă.

Dar să ne uitam și la cei din jurul nostru, de pe strada noastră, din cartier, o să vedem, că nici acolo interesul pentru spațiu verde nu prea există, chiar dacă vorbim de zone cu case unde te-ai aștepta să vezi mai mult spațiu verde.

Poate ați crezut că cetățenii se mută la casă tocmai pentru a avea aer curat, spațiu verde, doar că nu. Am văzut multe cazuri în care primul lucru pe care l-au făcut a fost sa-și betoneze bine spațiul din fața casei, să aibă unde parca cele 2-3 mașini.

casa spatiu verde asfaltat
casa-spatiu-verde-asfaltat

În unele zone de blocuri au început să elimine bucăți din spațiul verde și să facă locuri de parcare, pentru că era mare nevoie.

spatiu-verde-asfaltat
spatiu-verde-asfaltat

Poate am eu o problemă și nu înțeleg cum trebuie făcute lucrurile, caz în care poate mă lămurește cineva, de ce ai face așa ceva, de ce ai pune asfalt/beton peste tot?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *